"Care sunt urmările unei căsătorii înţelepte şi sfinte? Pacea, unirea, bucuria stabilă, faptele roditoare, o viaţă cu totul fericită şi adâncită în împlinirea datoriei." (Sf. Ioan Gură de Aur)
marți, 3 august 2010
Viata Familiei Crestine
"Care sunt urmările unei căsătorii înţelepte şi sfinte? Pacea, unirea, bucuria stabilă, faptele roditoare, o viaţă cu totul fericită şi adâncită în împlinirea datoriei." (Sf. Ioan Gură de Aur)
duminică, 25 iulie 2010
Datoria mamei este să se împărtăşească împreună cu copilul!
Care este datoria duhovnicească a mamei înainte de împărtăşirea copilului? De câte ori trebuie împărtăşit copilul până la 7 ani?
Datoria mamei e să se împărtăşească împreună cu copilul! Eu sunt contrariat când vin la împărtăşit mamele cu copii în braţe şi împărtăşesc doar copiii, când are mai multă nevoie de Împărtăşanie mama decât copilul! Dar mamei îi e frică să se apropie… Deci să se împărtăşească împreună şi atunci poate să se împărtăşească cât de mult, de câte ori are nevoie. Noi la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemaţi să ne împărtăşim. Sf. Vasile cel Mare răspunde într-o scrisoare la întrebarea cât de des sau cât de rar să se împărtăşească creştinul: „Noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica.” Adică de câte ori se făcea Sf. Liturghie, şi spune: „iar când sunt sărbători şi mai des.” Aceasta este rânduiala Sfintei Împărtăşanii, pe care oamenii de azi au pierdut-o. Şi au pierdut-o pentru că nu mai sunt curaţi, să se poată împărtăşi. Deci fii curat, pune capăt necurăţiei; vrei să mergi cu ea până la moarte şi să mori tot necurat? Pune capăt necurăţiei, fii curat şi împărtăşeşte-te! Sigur că nu te împărtăşeşti cu vrednicie, nu poţi spune că meriţi Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşania este un dar, pentru noi, cei păcătoşi. Dar cât ne stă în putere să ne curăţim viaţa, simţirile şi fiind „ca pruncii”, cum ne vrea Mântuitorul, ne vom putea împărtăşi împreună cu pruncii.
Ce folos că împărtăşeşti copilul până la 7 ani şi după aceea o ia copilul razna, înjură Sfintele Taine şi înjură Biserica, de exemplu? E bine că mamele şi taţii duc copiii la împărtăşit, dar mi se pare că cei care ei înşişi nu se împărtăşesc iau asta ca pe ceva magic. Să îi dea copilului ceva aşa, care lucrează magic în viaţa lui. Şi asta este foarte greşit! Noi împărtăşindu-ne nu facem o practică magică, ci îl primim pe Hristos în viaţa noastră şi e Hristos cu crucea Lui! Ne hrănim cu darul Crucii şi al Învierii Lui şi ne facem noi înşine purtători de cruce. Aşa trebuie să vină mama cu copilul la împărtăşit, şi atunci sigur că este minunat că vin mama şi tata şi copilul şi copiii, toţi împreună, şi se împărtăşesc!
Pr. prof. Vasile Mihoc, în conferinţa „Copiii, dar al lui Dumnezeu”
Învaţă să-ţi asculţi copilul. Limbajele copilăriei
Copiii au mai multe limbaje şi e bine să ţineţi cont de limbajul în care copilul vă vorbeşte. Există limbajul cuvântului, prin care vorbeşte el de obicei. Dar în afară de acest limbaj mai este un limbaj simbolic. Bolile, de exemplu. Sunt copii care se îmbolnăvesc frecvent. Era un copil care făcea otită permanent. Abia se vindeca şi iar se îmbolnăvea. În familia lui părinţii se certau foarte des. Şi fiindcă el nu mai dorea să audă certurile din familie, se îmbolnăvea de urechi. Acesta este un limbaj. În acest caz ,degeaba părinţii îl duc la doctor să se vindece, el se va îmbolnăvi mereu. Pentru că el de fapt vrea să le spună ceva: că pe el îl doare felul în care se poartă părinţii lui.
În afară de limbajul acesta simbolic mai este şi un limbaj imaginar. Vine copilul şi vă spune: „Mami, sub pat la mine e un crocodil!”. Şi mama de obicei crede că el vorbeşte un limbaj normal. Şi spune: „Mamă, hai să vezi, sub pat nu e nimic!”. Se duce, îi ridică cuvertura, şi sub pat nu e nimic. Dar copilul nu se va simţi ascultat, fiindcă el de fapt vrea să spună ceva. Şi atunci mama merge pe fir, intră în imaginar, şi îl întreabă: „Şi dacă ar fi un crocodil sub pat, ce s-ar putea întâmpla?” „Păi ar putea să mă muşte de picior.” „Şi dacă te muşcă de picior, ce s-ar putea întâmpla?” „Ajung la spital.” „Şi dacă ajungi la spital ce se întâmplă?” „Păi am să mor!” De fapt copilul se temea de moarte, fiindcă abia îi murise bunicul. Şi el nu ştia să spună asta altfel, de aceea a inventat crocodilul.
Maica Sofronia Rădulescu
Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil
În afară de limbajul acesta simbolic mai este şi un limbaj imaginar. Vine copilul şi vă spune: „Mami, sub pat la mine e un crocodil!”. Şi mama de obicei crede că el vorbeşte un limbaj normal. Şi spune: „Mamă, hai să vezi, sub pat nu e nimic!”. Se duce, îi ridică cuvertura, şi sub pat nu e nimic. Dar copilul nu se va simţi ascultat, fiindcă el de fapt vrea să spună ceva. Şi atunci mama merge pe fir, intră în imaginar, şi îl întreabă: „Şi dacă ar fi un crocodil sub pat, ce s-ar putea întâmpla?” „Păi ar putea să mă muşte de picior.” „Şi dacă te muşcă de picior, ce s-ar putea întâmpla?” „Ajung la spital.” „Şi dacă ajungi la spital ce se întâmplă?” „Păi am să mor!” De fapt copilul se temea de moarte, fiindcă abia îi murise bunicul. Şi el nu ştia să spună asta altfel, de aceea a inventat crocodilul.
Maica Sofronia Rădulescu
Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil
duminică, 30 mai 2010
Candela in viata crestinului
A aprinde candela fãrã sã ne zgârcim la ulei este o jertfã adusa Domnului nostru lisus. E bine a aprinde candela cat mai des. Orice candela are un Inger pâzitor al sãu care stã in casa ta atâta timp cat arde candela (casã pe care a pãzeste cat esti tu plecat), iar in viata de dincolo te va intãrnpina si câte zile a ars candela in casã, tot atâtea zile sufletul tâu se va plimba prin rai, chiar dacã nu ai reusit sâ te mântuiesti deplin. Rasplata ta pentru jértfa de a aprinde candela este o floare din planta din care s-a fâcut uleiul, pe care ingerul o va sadi in grãdina ta din rai, Inca de pe vremea cat tu esti in viatä, aici pe Pamânt.
De asemenea, cat timp esti tu plecat de acasã iar candela s-a stins. ingerui candelei stã si vegheazâ ca sã nu ti se intâmple nimic pânã vii acasâ. iar tu ai obligatia ca sã te speli pe maini si primul lucru pe care sâ-l faci este sâ aprinzi candela. Dacã te iei cu alte treburi, ingerul pleaca mâhnit, revenind abia când aprinzi din nou candela.
Dacã t-i s-a orânduit sfãrsitul tu fiind plecat de acasã si candela as Iäsa-o aprinsâ, lumina si ingerul ei te vor Insoti pe drumul de dincolo. socotindu-se cã ai munit cu lummnã.
Când aprinzi candela sau completezi ulelul sa iti pul o dorintã, rugându-te si fâcând 3 metanii. In candela se pune putinã agheazmã mica si apoi pui uleiul, zicànd: Cum iasa uleiul deasupra apei sa ies ei eu deasupra necazulul meu”.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim Preacurata Fecioara
va veni ZIUA CEA I N F R I C O S A T A MAICUTA LUMINII, iar eu ticalosul voi primi dupa faptele mele si in intunericul cel mai de dinafara voi fi aruncat.. insa de-ajuns imi este mie sa fi auzit numele Tau curat MARIE MAICA lui DUMNEZEU, caci voi striga numele tau si bezna se va risipi, o MAICA PREACURATA, arata-le smerenia Ta celor ce te hulesc ca nu pricep curata nici ingerii nici oamenii taina ce prin Tine s-a savarsit.. nu pricep ca tu esti I N I M A lui D U M N E Z E U ! ! ! MARIRE TIE !!!!
innocentul 5 months ago 11
innocentul 5 months ago 11
Sf Cuv Grigorie Decapolitul
Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) [1]
Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.
Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.
Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.
Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.
De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.
Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.
Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.
Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români.
[1] †Damaschin Coravu Severineanul, Sfântul Grigorie Decapolitul „de la Bistriţa”-Vâlcea, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p. 248
Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.
Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.
Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.
Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.
De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.
Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.
Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.
Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români.
[1] †Damaschin Coravu Severineanul, Sfântul Grigorie Decapolitul „de la Bistriţa”-Vâlcea, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p. 248
Abonați-vă la:
Postări (Atom)