duminică, 25 iulie 2010

Datoria mamei este să se împărtăşească împreună cu copilul!


Care este datoria duhovnicească a mamei înainte de împărtăşirea copilului? De câte ori trebuie împărtăşit copilul până la 7 ani?
Datoria mamei e să se împărtăşească împreună cu copilul! Eu sunt contrariat când vin la împărtăşit mamele cu copii în braţe şi împărtăşesc doar copiii, când are mai multă nevoie de Împărtăşanie mama decât copilul! Dar mamei îi e frică să se apropie… Deci să se împărtăşească împreună şi atunci poate să se împărtăşească cât de mult, de câte ori are nevoie. Noi la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemaţi să ne împărtăşim. Sf. Vasile cel Mare răspunde într-o scrisoare la întrebarea cât de des sau cât de rar să se împărtăşească creştinul: „Noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica.” Adică de câte ori se făcea Sf. Liturghie, şi spune: „iar când sunt sărbători şi mai des.” Aceasta este rânduiala Sfintei Împărtăşanii, pe care oamenii de azi au pierdut-o. Şi au pierdut-o pentru că nu mai sunt curaţi, să se poată împărtăşi. Deci fii curat, pune capăt necurăţiei; vrei să mergi cu ea până la moarte şi să mori tot necurat? Pune capăt necurăţiei, fii curat şi împărtăşeşte-te! Sigur că nu te împărtăşeşti cu vrednicie, nu poţi spune că meriţi Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşania este un dar, pentru noi, cei păcătoşi. Dar cât ne stă în putere să ne curăţim viaţa, simţirile şi fiind „ca pruncii”, cum ne vrea Mântuitorul, ne vom putea împărtăşi împreună cu pruncii.
Ce folos că împărtăşeşti copilul până la 7 ani şi după aceea o ia copilul razna, înjură Sfintele Taine şi înjură Biserica, de exemplu? E bine că mamele şi taţii duc copiii la împărtăşit, dar mi se pare că cei care ei înşişi nu se împărtăşesc iau asta ca pe ceva magic. Să îi dea copilului ceva aşa, care lucrează magic în viaţa lui. Şi asta este foarte greşit! Noi împărtăşindu-ne nu facem o practică magică, ci îl primim pe Hristos în viaţa noastră şi e Hristos cu crucea Lui! Ne hrănim cu darul Crucii şi al Învierii Lui şi ne facem noi înşine purtători de cruce. Aşa trebuie să vină mama cu copilul la împărtăşit, şi atunci sigur că este minunat că vin mama şi tata şi copilul şi copiii, toţi împreună, şi se împărtăşesc!

Pr. prof. Vasile Mihoc, în conferinţa „Copiii, dar al lui Dumnezeu”

Învaţă să-ţi asculţi copilul. Limbajele copilăriei

Copiii au mai multe limbaje şi e bine să ţineţi cont de limbajul în care copilul vă vorbeşte. Există limbajul cuvântului, prin care vorbeşte el de obicei. Dar în afară de acest limbaj mai este un limbaj simbolic. Bolile, de exemplu. Sunt copii care se îmbolnăvesc frecvent. Era un copil care făcea otită permanent. Abia se vindeca şi iar se îmbolnăvea. În familia lui părinţii se certau foarte des. Şi fiindcă el nu mai dorea să audă certurile din familie, se îmbolnăvea de urechi. Acesta este un limbaj. În acest caz ,degeaba părinţii îl duc la doctor să se vindece, el se va îmbolnăvi mereu. Pentru că el de fapt vrea să le spună ceva: că pe el îl doare felul în care se poartă părinţii lui.

În afară de limbajul acesta simbolic mai este şi un limbaj imaginar. Vine copilul şi vă spune: „Mami, sub pat la mine e un crocodil!”. Şi mama de obicei crede că el vorbeşte un limbaj normal. Şi spune: „Mamă, hai să vezi, sub pat nu e nimic!”. Se duce, îi ridică cuvertura, şi sub pat nu e nimic. Dar copilul nu se va simţi ascultat, fiindcă el de fapt vrea să spună ceva. Şi atunci mama merge pe fir, intră în imaginar, şi îl întreabă: „Şi dacă ar fi un crocodil sub pat, ce s-ar putea întâmpla?” „Păi ar putea să mă muşte de picior.” „Şi dacă te muşcă de picior, ce s-ar putea întâmpla?” „Ajung la spital.” „Şi dacă ajungi la spital ce se întâmplă?” „Păi am să mor!” De fapt copilul se temea de moarte, fiindcă abia îi murise bunicul. Şi el nu ştia să spună asta altfel, de aceea a inventat crocodilul.

Maica Sofronia Rădulescu

Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil