O întâmplare adevărată descrisă de fratele Traian Dorz
Am să vă povestesc o întâmplare adevărată, spusă de un frate care a văzut cu ochii lui aceasta.„Eram întâmplător – spune fratele – în ziua aceea de Crăciunul trecut într‑un oraş mare şi treceam pe lângă uşa unei mari şi lăudate adunări, pline de predicatori vestiţi, care avea un cor mare, o orchestră mare cum nu prea sunt altele. În faţa adunării aceleia erau parcate zeci de maşini personale cu care veniseră cei ce cântau şi predicau acum în adunarea aceea foarte lăudată şi mare. Eu aşteptam pe cineva care trebuia să iasă şi, pentru a nu încurca ieşirea, trecusem de cealaltă parte a străzii şi mă uitam, că trebuia să iasă şi trebuia să-l văd pe cel care va ieşi.
Dar la uşa bisericii acesteia stătea cu pălăria în mână un bătrân orb. Tremura, că era îmbrăcat subţire şi aştepta de mult. Lângă el, un băiat ’năltuţ şi slab, îmbrăcat numai cu un jerseu alb şi subţire, tremura şi el, aşteptând lângă tatăl său orb pe care-l adusese până aici să capete ceva; şi aştepta apoi să-l ducă înapoi cu ce-a căpătat de la cei ce se rugaseră.
Dar bine, frate, îţi spun adevărul şi, în faţa lui Domnului, iată, nu mint. Au început să iasă doi câte doi, vorbind, râzând, strângându-şi mâinile, felicitându-se de sărbători. Şi uitându-se unii la alţii, au trecut toţi pe lângă cei doi care tremurau, fără să-i vadă nimeni; dar absolut pe nimeni n-am văzut oprindu-se şi apropiindu-se de ei cu un cuvânt sau cu un ban. După ce unii s-au suit în maşinile care-i aşteptau, iar ceilalţi au luat-o, perechi sau grupuri, toţi fericiţi, spre casele lor calde şi mesele lor pline ca de Crăciun, şi l-a luat şi băieţelul ’năltuţ şi subţirel pe tatăl său flămând şi orb şi au plecat tremurând şi ştergându-şi ochii, nu ştiu: de frig sau de lacrimi”.
Cum va fi primit oare Dumnezeu rugăciunile acestora la acest Crăciun şi cum va fi privit El la fapta lor? E uşor să ne închipuim fiecare, dacă vrem. Şi totuşi cine dintre ei s-a simţit că ar fi păcătuit cu ceva faţă de Dumnezeu, când se aşezaseră la masa lor plină, în sărbătoarea aceasta fericită? Cui i-a căzut măcar o lacrimă amară în cafeaua lor dulce de Crăciun, pentru păcatul făptuit împotriva unui bine pe care-l puteau face, şi nu l-au făcut; pentru ajutorarea unui nenorocit pe care puteau să-l ajute, dar nu l-au văzut? Cine ştie dacă cei doi nu fuseseră doi îngeri trimişi de Dumnezeu acolo?… Cum nu se ştie dacă, în locul cerşetorului sau a cerşetoarei care vine des la noi, nu se înfăţişează în uşa noastră un înger al lui Dumnezeu, ca să vadă el cum ştim noi să-mplinim Cuvântul Sfânt, cum ştim noi să trăim Evanghelia pe care o predicăm şi pe care o tot auzim de-atâta vreme…
De altfel, pe unele daruri despre care am zis mai înainte, nici Cuvântul lui Dumnezeu nu le-ncurajează şi nicăieri nu se spune special despre vreo răsplătire deosebită pentru ele: pentru profeţii, pentru vorbiri în limbi… Dar despre cele ce ne-nvaţă Dumnezeu să le-mplinim cu fapta noastră, câte promisiuni şi câte făgăduinţe sfinte avem! Şi celor ce-i învaţă pe alţii să umble în neprihănire, ce frumos li se făgăduieşte că vor fi răsplătiţi (Mt 13, 43)! ,,Cui face bine altora, cui îmbracă pe cel gol, satură pe cel flămând, ajută pe cel lipsit”, ce răsplătiri minunate i se promit în Cuvântul lui Dumnezeu! Celor care vor păstori bine turma Domnului, ce cunună minunată li se promite că vor primi (I Ptr 5, 4)! Iar celor care vor face bine altora şi celor care vor ajuta pe alţii, ce mare răsplată li se făgăduieşte pe toate paginile Sfântului Cuvântul al lui Dumnezeu!
Deci, preaiubiţilor, umblaţi după darurile cele mai bune şi vi se va da o moştenire nespus mai bună. Nu numai că veţi fi izbăviţi de ispitirile cele mai periculoase, dar veţi primi răsplata cea nespus mai minunată, cum scrie la I Corinteni 12, 31.
Fraţii şi surorile noastre în Domnul, veniţi să ne cercetăm cum stăm noi faţă de acest mare dar şi mare har duhovnicesc al ajutorării fraţilor care sunt în necaz, în lipsă şi în suferinţă.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
