duminică, 13 mai 2012

VIATA IMPREUNA

Un domn avea soţia foarte grav bolnavă. Era internată într-un azil...Nu mai putea avea grijă nici de ea însăşi, făcea rău involuntar sieşi sau altora, nu mai recunoştea pe nimeni... Cineva îi spuse: - Păi dacă e aşa, de ce te mai chinui zi de zi să mergi la ea? Eşti încă tânăr, în putere, ţi-ai putea reface viaţa...Şi aşa, dacă ea nu te mai recunoaşte, ce rost mai au aceste vizite?!.. Domnul acela răspunse cu ochii lăcrimând: - Da, ea nu mă mai recunoaşte, dar eu o recunosc...Ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu cine este ea...am făcut un legământ de iubire cu ea până ce moartea ne va despărţi... _________________ ,,Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă Şi unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)