luni, 25 iunie 2012

DOR DE TATA


 Am primit cu ceva vreme o poiezioara care mi-a placut enorm si este atat de profund,nu stiu autorul dar iti da de gandit in special daca esti parinte,caci pana esti adolescent nu prea bagi in seama si nu numai la cel care se refera in titlu ci si restul FAMILIEI
Poezioara se numeste DOR DE TATA




Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!


Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!


Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!


Dar viaţa e un foc de paie
Şi  vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
TATAIE, ia mai las-o baltă!


Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?


-Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!


-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!