PRINCIPII PENTRU IMBRACAMINTEA SI PODOABELE CRESTINE

PRINCIPII PENTRU IMBRACAMINTEA SI PODOABELE CRESTINE




In fiecare generatie, barbatii si femeile s-au imbracat si s-au impodobit. Dorinta de a-si infrumuseta trupurile prin cosmetice, bijuterii costisitoare si haine atragatoare pentru ochi, a lasat doar pe, putini indiferenti. Astfel, nu este surprinzator ca in studiul nostru am descoperit de-a lungul vremurilor biblice, si apoi in era crestina, frecvente chemari la o imbracaminte modesta si decenta, si la evitarea bijuteriilor stralucitoare si a hainelor scumpe. O astfel de chemare este de actualitate in special astazi, cand modestia si decenta sunt dispretuite, iar goliciunea si senzualitatea sunt foarte mult apreciate.


Pentru a aduce in centrul atentiei relevanta invataturilor biblice despre haine si podoabe in vremea noastra, ma voi stradui sa formulez sapte principii de baza care sumarizeaza punctele importante ale studiului de fata. Aceasta scurta trecere in revista va ajuta pe cititor sa aiba o perspectiva mai buna a invataturilor biblice referitor la haine si podoabe, invataturi care au fost tratate pe parcursul cartii.

PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim. Noi suntem ceea ce purtam. Aceasta inseamna ca infatisarea noastra exterioara este un indicator important al caracterului crestin. Biblia recunoaste importanta hainelor si podoabelor, asa cum o arata numeroase povestiri, alegorii, si mustrari pe care le-am gasit, referitor la podoabele potrivite sau nepotrivite.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al valorilor noastre crestine. Unii se imbraca si se impodobesc cu haine si bijuterii scumpe pentru a placea lor insile. Ei vor sa fie admirati pentru averea lor, puterea sau situatia sociala. Unii se imbraca la moda pentru a placea altora. Ei vor sa fie acceptati de egalii lor, imbracandu-se ca ei. Crestinul se imbraca, totusi, pentru a placea lui Dumnezeu. Imbracamintea este foarte importanta pentru crestini deoarece aceasta slujeste ca un cadru pentru a descoperi imaginea Aceluia pe care Il slujesc. “Nu exista cale mai buna, spune E.G.White prin care puteti lumina si pe altii, decat prin simplitatea hainelor si a caracterului. Astfel puteti arata tuturor ca, in comparatie cu lucrurile vesnice, voi aveti o corecta evaluare a lucrurilor acestei vieti”. (Test. for the Church, vol. 3, pag. 376).

Fiind crestini, noi nu putem spune “Felul cum arat eu, nu este treaba nimanui!”, deoarece felul cum aratam Il reflecta pe Isus, Domnul nostru. Casa, masina, infatisarea exterioara, folosirea banilor sau a timpului, totul arata cum m-a schimbat Hristos din interior spre exterior. Cand Isus intra in viata noastra, nu ne acopera blestematiile cu pudre cosmetice, ci ne curateste pe deplin lucrand din launtru. Innoirea interioara este dovedita prin infatisarea exterioara.

Cea mai eficienta marturie ca Hristos ne-a schimbat viata nu este un zambet pictat pe fata unei femei seducator imbracata, ci un zambet radiant pe fata unei femei curat si potrivit imbracate. O coafura prea sofisticata, bijuterii stralucitoare descopera nu o personalitate centrata pe Dumnezeu, ci imaginea studiata, artificiala a unei personalitati centrata pe sine.




PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionate, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isa 3,16-26).

Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).

Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.

Si Ieremia foloseste alegoria unei femei ispititoare, imbracata in purpura, cu ochi vopsiti si acoperita cu bijuterii, pentru a reprezenta un Israel abandonat politic, care incearca in zadar sa atraga pe aliatii idolatri (Ier 4,30). Aici avem din nou cosmeticele si bijuteriile asociate cu seductia si actele adultere.

Gasim o femeie acoperita cu bijuterii reprezentand pe Israelul apostaziat si in Apocalips lui Ioan. Desfranata cea mare este “imbracata in purpura si stacojiu, acoperita cu aur, pietre scumpe si margaritare”. (Apoc 17,4). Aceasta femeie necurata care reprezinta o putere politica si religioasa apostaziata din preajma sfarsitului, ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter cu ea. Prin contrast, Mireasa lui Hristos, reprezentand Biserica, este imbracata modest cu in subtire si curat, si fara podoabe exterioare. (Apoc 19,7-8).

Si in VT ca si in NT am gasit aceeasi folosire a cosmeticelor, bijuteriilor si hainelor atragatoare asociate cu scopuri seductive. O asemenea asociere, descopera implicit condamnarea divina a folosirii lor. Ceea ce este transmis implicit prin exemple negative, este repetat explicit prin scrierile celor doi apostoli, Pavel si Petru, in condamnarea adusa folosirii bijuteriilor si hainelor scumpe.

Am vazut ca cei doi apostoli pun in contrast impodobirea interioara a unei femei crestine cu podoabele nepotrivite ale unei femei lumesti. Ambii apostoli ne dau o lista asemanatoare a podoabelor nepotrivite pentru o femeie crestina. Ei includ: pieptanaturi elaborate si atragatoare pentru ochi, bijuterii stralucitoare si haine scumpe (1 Tim 2,9-10; 1 Petru 3,3-4). Ambii apostoli recunosc ca impodobirea exterioara a trupurilor nu sunt in concordanta cu podoabele launtrice ale inimii, un duh linistit si faptele bune.

PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.

La Sihem, Iacov a cerut membrilor familiei sale sa scoata idolii si ornamentele (Gen 35,2-3) cu scopul de a se pregati pentru curatirea interioara a spiritului, de la altarul pe care aveau sa-l construiasca la Betel. Raspunsul a fost pozitiv: “Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini pe care ii aveau, inelele de la urechi, si Iacov i-a ingropat sub stejarul de langa Sihem.” (Gen 35,4).

La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ce va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.” Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb, lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu.

Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.

PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbraca modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni. Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.

Putem viola codul de modestie al hainelor crestine neglijand infatisarea exterioara ca si dandu-i o atentie excesiva. Ellen White ne sfatuieste: “Imbracati-va curat si potrivit, dar nu sa deveniti obiect al remarcilor altora nici prin supra-imbracare nici printr-o imbracaminte larga sau dezordonata. Actionati cunoscand ca ochii cerului va urmaresc, si putem fi sau nu sub aprobarea lui Dumnezeu” A te imbraca modest si decent inseamna ca hainele vor acoperi in mod suficient corpul, astfel ca altii sa nu fie stanjeniti sau ispititi. Acest principiu este relevant astazi in special, cand moda uraste modestia si decenta ca baza pentru relatii umane normale. Scopul modei este de a vinde haine, bijuterii si cosmetice prin exploatarea sexului, astfel ca succesul comertului se bazeaza pe mandrie si senzualitate.

Biblia condamna in mod explicit privirea pofticioasa: “Oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si comis adulter in inima lui” (Matei 5,28). Hainele sumare promovate de industria de moda actuala, alimenteaza privirile pofticioase si trezesc pasiunile inimii si contribuie la depravarea timpului nostru. Prin haine modeste, femeia crestina joaca un rol esential in mentinerea moralitatii publice.

Dumnezeu ne cheama astazi sa ne imbracam modest si decent nu numai pentru a preveni pacatul, ci si pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca, vor pacatui, indiferent de cat de modest sunt imbracati cei la care privesc. Scopul modestiei este nu numai de a preveni dorintele pofticioase, ci si de a conserva ceva care este foarte fragil si fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o adanca si intima relatie cu partenerul de viata. Daca vrem ca mariajul sa dainuiasca, asa cum Dumnezeu a intentionat, atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea. Cand totul este spus si facut, modestia va conserva bucuria intimitatii mult timp dupa ceremonia nuntii.

Sfatul apostolic de a ne imbraca modest si decent ne provoaca sa respingem poruncile modei, alegand se reflectam prin infatisarea exterioara frumusetea naturala a simplitatii si a puritatii.

PRINCIPIUL 5. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mintala de autocontrol, o atitudine care determina pe toiate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata imbraca modest si decent. Motivul este ca infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului.

Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica: “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.

Indemnul apostolului Pavel este de marte actualitate astazi cand moda este stapana suprema si multi i se inchina. Ellen White ne aminteste ca “cei care jertfesc pe altarul modei au putina tarie de caracter… Ei nu au un alt scop, si viata lor nu va atinge o alta tinta. Intalnim pretutindeni femei a caror minte si inima sunt absorbite de dragoste pentru haine si pentru a fi in centrul atentiei. Sufletul lor s-a pipernicit si gandurile lor sunt centrate asupra sarmanului si josnicului egoism.” (Test for the Church, vol. 4, p. 644).

Sfatul lui Pavel de a evita hainele scumpe (1 Tim 2,9), are legatura cu ispravnicia crestina. Cheltuielile care depasesc puterea financiara nu sunt compatibile cu principiul crestin al ispravniciei. Si chiar daca ne putem permite sa cumparam haine scumpe, nu ne putem permite sa irosim mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ajuta pe unii semeni care sunt coplesiti de nevoi sau pentru a ajunge la cei care au nevoie de Evanghelie si de a-i ajuta in nevoile lor.

Ellen White scria: “Practicati economia in procurarea hainelor. Amintiti-va ca ceea ce purtati exercita o influenta constanta asupra celor pe care-i intalniti. Nu risipiti pentru voi insiva mijloacele de care este atata nevoie pretutindeni. Nu cheltuiti banii lui Dumnezeu pentru a satisface gustul dupa haine scumpe”. (Child Guidance p.421).

PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor. Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.

Am vazut ca inelul de logodna a fost mai intai un inel simplu de fier folosit de romani pentru a “lega” pe cei doi indragostiti in legamant. Curand insa inelul de logodna a evoluat spre inele elaborate ornamentale de aur purtat pe toate degetele. Ceea ce s-a petrecut in vechea Roma s-a repetat in istoria crestina. In Biserica primara, folosirea inelului marital a evoluat in trei etape. In prima etapa, perioada apostolica nu avem vreo evidenta a purtarii inelului marital. In a doua etapa, secolul 2 si 3, a fost o folosire restransa a inelului marital, simplu si ieftin. In ultima etapa, din secolul 4 pana azi, avem o proliferare de tot felul de inele ornamentale, incrustate cu pietre scumpe sau aur, care reflecta averea, mandria si vanitatea. Aceasta a fost real atat pentru laici cat si pentru cler. Liderii religiosi s-au acoperit cu bijuterii, ci inele, pietre scumpe si haine incrustate cu aur.

Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Istoria a fost asemanatoare si in cadrul Bisericii AZS. In prima etapa, corespunzatoare primelor zile ale miscarii, nici un fel de bijuterie sau verigheta nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie pentru purtarea verighetei doar in acele tari unde obiceiul era imperativ. In ultima etapa concesia pentru purtarea unei verighete simple s-a extins din 1986 la membrii adventisti din America de Nord. Rezultatul acestei evolutii este o crestere a purtarii diferitelor bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

Lectia istoriei este evidenta. Inelele par sa aiba o atractie fatala. Oamenii pot deveni atat de indragostiti de inel incat ajung ispititi sa poarte tot felul de bijuterii. In mod cinstit, este recomandabil sa purtam o verigheta, acolo unde este social imperativ. Dar mai mult, este recomandabil sa purtam “veriga de aur care leaga sufletul nostru de Hristos, un caracter curat si sfant, adevarata iubire si bunatate si evlavia care sunt fructul unui crestinism adevarat, si influenta noastra va fi sigura oriunde ne-am afla”. (Test. to Ministers p.180).

PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22,5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim.

Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.

Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa re cunoasca ca incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

Biblia nu ne spune ce fel de haine sa poarte barbatii sau femeile, deoarece recunoaste ca stilul hainelor este dictat de climat si de cultura. Biblia ne invata doar sa respectam deosebirile de gen in imbracaminte, asa cum sunt cunoscute in orice cultura. Aceasta inseamna ca noi, ca crestini trebuie sa ne intrebam atunci cand cumparam haine: Acest articol imi afirma identitatea de gen, sau ma face sa arat si sa apartin sexului opus? Cand simtiti ca un oare care articol de imbracaminte nu apartine genului dvs., urmati-va constiinta: nu-l cumparati, chiar daca este la moda!

In acest timp cand moda inclina sa elimine deosebirile de gen in imbracaminte, nu este totdeauna usor pentru un crestin sa gaseasca haine care sa-i afirme identitatea de gen. Dar niciodata nu a fost usor de a trai dupa principiile biblice. Tot asa este chemarea noastra de a nu ne conforma la valorile pervertite ale lumii, ci de a fi o influenta transformatoare in aceasta lume prin puterea lui Dumnezeu.

CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.
A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj. -Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

Plângeţi, ochi

Plângeţi, ochi, şi lăcrimaţi,

că voi sunteţi vinovaţi,

plângeţi, ochi, cu lacrimi grele

pentru greşurile mele.



Căci pe voi într-o clipită

v-a învins orice ispită,

dar dacă vegheaţi mai bine

ea n-ar fi pătruns în mine.



Plângeţi, ochi, lacrimi amare

pentru orice întristare

care-o faceţi cui îl doare

o privire mustrătoare .



Plângeţi, ochi, pentru oricine

piere pe cărări străine

şi n-ascultă de chemare

să nu meargă la pierzare.



Plângeţi pentru lumea toată

care piere lepădată

când Hristos e lângă ea

tot chemând-o şi nu vrea.



Plângeţi, ochii mei, mereu

rugători spre Dumnezeu

pentru buni şi pentru răi,

căci toţi sunt copiii Săi.





Cuvinte înţelepte

Când te-ngrozeşte soarta, ce tare-i şi ne-nfrântă,

singur Hristos te scapă de tot ce te-nspăimântă.

Încredinţează-ţi soarta în Mâinile Lui Sfinte

şi nu-ţi mai fie teamă de orice-ar fi nainte.

Amin.

Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.

Un răspuns blând

Blândeţea este una dintre cele mai frumoase roade ale Duhului Sfânt pe care Cuvântul lui Dumnezeu le pretinde neapărat de la oricine spune că are Duhul Domnului (Gal. 5, 22).

Şi blândeţea este una dintre cele două virtuţi pe care Însuşi Domnul şi Mântuitor nostru Iisus Hristos ne-a poruncit să le învăţăm de la El, ba încă cea dintâi – înaintea smereniei chiar (Matei 11, 29).

De aceea s-a spus că fericiţi sunt cei blânzi, că ei vor moşteni pământul (Matei 5, 5).

Întrebarea blândă capătă totdeauna un răspuns bun şi purtarea blândă află totdeauna cuvinte de laudă, după cum este scris: Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră o aţâţă…

În primul rând, acest adevăr este însemnat în raporturile noastre cu Dumnezeu. Apoi în raporturile noastre cu fiecare semen… cu fiecare împrejurare.

Viaţa noastră este plină de răspunsuri.

Aceste răspunsuri sunt de fapt răspunderile faţă de chemările datoriilor pe care le avem prin însăşi existenţa noastră aici şi aşa.

Dumnezeu, Care ne-a creat fiinţa, viaţa şi condiţiile existenţei, are chiar prin acest fapt asupra noastră dreptul de viaţă şi de moarte.

El este Stăpânul şi Părintele nostru absolut, Căruia suntem datori în orice clipă şi în orice împrejurare a vieţii noastre să-I dăm cea mai dintâi, cea mai deplină şi cea mai grabnică ascultare.

Deci cel dintâi, cel mai deplin şi cel mai grabnic răspuns.

Blândeţea este totdeauna o ascultare bună .

Nu există o ascultare bună care să fie răstită şi potrivnică.

Iar dacă totuşi există, aceasta este o silă chinuitoare, o ură neputincioasă ori o batjocură ambiţioasă, şi nu o ascultare bună.

Din pricina păcatului nostru vine mânia lui Dumnezeu. Dar mila Lui ne cheamă să-L ascultăm şi să ne întoarcem ca să căpătăm iertarea Lui.

La această chemare, atitudinea noastră este răspunsul nostru.

Să luăm seama cum Îi răspundem lui Dumnezeu. Un răspuns blând sau unul aspru.

Preabunul nostru Dumnezeu, Tu, Cel plin de milă, fii slăvit!

Te rugăm, ajută-ne şi pe noi ca să răspundem cu toată ascultarea blândeţii noastre faţă de Tine şi faţă de semenii noştri, ca să potolim mânia Ta cea dreaptă contra păcatelor noastre.

Fă-ne blânzi, ca să fim şi noi moştenitori ai Tăi.

Amin.

TIMPUL

Un profesor de filozofie, in timpul unui curs, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre mici de aproximativ 5 cm.Apoi i-a intrebat pe studenti:
- Borcanul este plin?
Au fost cu totii de acord ca este plin.
Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi i-a intrebat pe studenti:
-Borcanul este plin?
Au fost din nou de acord ca este plin. Si au ras.
Dupa aceea a luat o cutie cu nisip si a turnat nisipul in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber.
- Acum, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul de viata, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul.
Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramanemereu destul timp sa mergeti la serviciu, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care cu adevarat conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip…

Un student a luat borcanul, care cu toti erau de acord ca este plin, si a turnat in el o sticla de bere. Berea a umplut spatiile ramase libere si a umplut cu adevarat borcanul.
MORALA:
Nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o bere!

Lasand gluma la o parte, ce putem invata din povestioara asta?
Daca incepi sa pui nisip in borcan, sa faci lucrurile neimportante din viata, vei ajunge sa-l umpli fara sa mai lasi loc pentru pietrele
mari.
Vei ajunge la sfarsitul saptamanii fara sa fi facut nimic pentru tine, pentru visurile si pentru telurile tale.
Umple borcanul cu pietre mari
Intotdeauna vei avea timp pentru pietricele si nisip. Fa prima oara ce e important pentru tine si abia pe urma restul. Stabileste 3 pietre mari la care poti sa lucrezi intr-o zi si utilizeaza Initiativa Curenta pentru a le realiza cu succes.

DESPRE AVORT ŞI VIAŢĂ ANTICONCEPŢIONALELE SUNT AVORTIVE

Viaţa este un dar de la Dumnezeu. Când a creat Dumnezeu pe primii oameni, Adam şi Eva, le-a spus: Creşteti şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul, tocmai pentru ca aceşti urmaşi ai primilor oameni să redobândească fericirea pierdută şi să ia locul îngerilor căzuţi. Şi iată că răul din început s-a arătat ridicându-se împotriva darului vieţii, atunci când Cain omoară pe fratele său, Abel. Apoi în decursul istoriei acest rău s-a înmulţit atât de mult, încât astăzi să fie privite ca ceva normal sutele de milioane de avorturi care se fac pe întreg pamîntul.
În Sfânta Scriptură stă scris că: Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni (I Ioan 3, 15 ). Dacă numai simpla ură şi consimţirea cu mintea şi cu sufletul a acestor gânduri este socotită ca o ucidere de om, apoi cu cât mai mult uciderea chiar a omului, şi mai ales a acestor fiinţe nevinovate, copii din pântecele maicii lor, lipsiţi fiind şi de apărare. Nimănui nu-i este îngăduit să-şi ia viaţa proprie sau pe a altcuiva, căci în mâna lui Dumnezeu stă viaţa şi moartea. Precum copilul ce s-a născut are dreptul la viaţă, aşa şi cel ce este în pântece, fie el de câteva luni, o zi sau un ceas, are acelaşi drept la viaţă ca şi ceilalţi oameni ce vieţuiesc pe pământ. Ucigaşi şi de două ori ucigaşi sunt toţi cei ce fac sau se unesc la astfel de păcate. Şi de ce sunt de două ori criminali? În primul rând că-i lipsesc de viaţa aceasta vremelnică, al doilea pentru că-i lipsesc de darul Sfântului Botez, prin care nimeni nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. Şi iată că acest rău în zilele noastre s-a modernizat, omorându-se de zeci şi sute de ori mai mulţi copii decât în trecut prin medicamentele numite anticoncepţionale şi prin sterilet. Aceste mijloace moderne se folosesc din ce în ce mai mult şi în ţările creştine şi de către cei care se numesc, chipurile, ortodocşi şi zic că vor să se mântuiască. Treziţi-vă, oameni, din această beţie a vărsării sângelui fiinţelor nevinovate, căci altfel nici oameni nu vă mai puteţi numi! În felul acesta vă coborâţi mai prejos decât cele necuvântătoare, căci toate animalele îşi ocrotesc puii lor şi nu-i omoară. Rândurile care urmează vor să fie un îndemn pentru bărbaţii şi femeile care mai au în ei cât de puţină conştiinţă, care mai pretind că sunt oameni, care se mai gândesc la moarte şi judecată, cei care ei înşişi se bucură de acest drept al vieţii, ca să lupte din toate puterile spre a se elibera de starea diabolică şi animalică, care neîncetat îi porneşte spre cruzime şi ucidere a fiinţelor nevinovate zămislite în pântecele mamei lor. Aşa să ajute Dumnezeu la toţi şi la toate. Amin.


Cuvânt al Părintelui Nicolae Tănase:

"O să spunem câteva cuvinte pentru că noi, preoţii, suntem datori să predicăm despre ce este la zi. Aşa de pildă, nu mai amintim despre Arie. Nu mai predicăm împotriva arianismului, pentru că nu mai este. Dar când iehoviştii vin şi spun că Fiul nu este de o fiinţă cu Tatăl reluăm predica despre Arie şi câte blasfemii a adresat el Mântuitorului Hristos. Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi? Nu se fac la spital, nu la ginecologie, nu la cabinete particulare, ci în biserică. Aşa să ştiţi dumneavoastră care trebuie să plecaţi de acum cu această veste tristă, că cele mai multe avorturi se fac în biserică. În biserica de zid, nu în biserica spirituală, să nu înţelegem greşit. Biserica este de zid, de lemn, de materie şi biserica sufletelor. Aici înăuntru se fac. Vă arăt. Vă dovedesc. Femeia se poate afla în faţa altarului şi în momentul acela se face în ea un avort. Poate că preotul este cu mâinile în sus pentru sfinţirea Darurilor, şi în burţile femeilor se săvârşesc avorturi. Medicii ne spun că, după zămislire, copilul, timp de şapte zile, merge din trompă în uter. În alte şapte zile, încearcă să se lipească de uter şi se face placenta sau casa copilului. Şi în alte şapte zile, total 21, are loc prima zvâcnire a inimii, dar până atunci a fost viu, cu sistem nervos. Medicii ne-o spun. Ştiinţa ne-o spune. Dar tot ei ne spun că un om poate vieţui nelipit de uter 14 zile, 7+7, după aceea moare. De aceea trebuie să se lipească de uterul mamei, de sânul matern, ca să înceapă să se hrănească din mamă. Ei, bine! Steriletul împiedică lipirea copilului de uter şi copilul moare şi se produce avortul. Anticoncepţionalele fac acelaşi lucru prin toxicitatea care se creează. Acum, noi întrebăm o femeie : „Câte avorturi aţi făcut?" Şi răspunsul poate fi: „Nici unul. Unul. Două. Trei. Treizeci..." Poate să spună o cifră. Şi în funcţie de asta şi de căinţa ei, şi de canonul pe care i-l dăm, noi stabilim când se împărtăşeşte. Acum urmează noi, duhovnicii, să punem întrebarea: „Câte avorturi aţi făcut?" şi să primim răspunsul: „Nici unul!" Şi să revenim cu întrebarea de care vorbeam şi să ne spună: „Nu stiu", că n-are de unde să ştie, că nu ştie că se produce, că nu se produce. Şi atunci să ştim noi, că acuma urâciunea pustiirii stă în locul cel sfânt, pentru că se omoară om în biserică. Asta-i problema.


Fetele noastre merg la doctor şi împiedică naşterea copiilor, folosind anticoncepţionale. Sunt avortive. O să strigăm la Dumnezeu: „Doamne, dă-ne apă!" Dumnezeu va zice: „Nu". „Doamne, dă-ne aer!" Dumnezeu va zice: „Nu. Nici aer n-aveţi voie!" De aceea, aşa urmează să ne stingem. De ce? Pentru că: înainte de a te fi urzit tu în pântecele maicii tale, te-am cunoscut Eu, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit, zice Dumnezeu în cartea Proorocului Ieremia 1,5. Acesta este textul din Scriptură care-ţi arată că cine luptă împotriva vieţii este criminal. Nu numai cine omoară, ci şi cine luptă. De aceea vă spun aceste puţine cuvinte în speranţa că veţi duce aceste cuvinte mai departe. Pentru că nu ne mântuim dacă facem numai noi binele, ci şi dacă determinăm pe alţii să facă binele.

Contraziceţi medicii! Contraziceţi tinerele care cred că au scăpat fără să facă crimă! Ele fac crimă, şi riscul este a face crimă în biserică. Nu ştim când, pentru că nu ştim cînd se zămisleşte, pentru că Dumnezeu este prezent în momentul zămislirii, căci în momentul acela dă sufletul care se uneşte cu trupul. De aceea ne permitem să vorbim aici lângă biserică şi bisericii sufletelor dvs. despre aceste lucruri, care nu sunt lucruri secrete, nici lucruri ruşinoase, sunt lucruri care arată măreţia creaţiei lui Dumnezeu.


Aceasta-i marea problemă a Bisericii Ortodoxe: omorârea copiilor în pântecele mamelor în biserică. Şi precum Dumnezeu plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, tot aşa Dumnezeu ne va rade pe toţi, drepţi şi păcătoşi. De ce? Pentru că iată, ne silim ca fata noastră să devină învăţătoare, să devină profesoară. Pentru ce atâta silinţă? Costă mult. Meditaţii cinci ani, patru ani. De liceu, de şcoală, de facultate, de întreţinere, de internat, o anumită îmbrăcăminte, că nu poţi trimite copilul oricum acolo între alţii. La ce acest efort? Cui vor preda aceste profesoare? Cui? Brazilor? Bătrânilor? Cui? O şcoală din Bucureşti, în toamna anului 1998 a dat şase clase de-a-ntâia. În toamna anului trecut, 1999, au intrat în clasa întâi patru elevi. Cui o să predea aceste fete care ne silim să devină învăţătoare şi profesoare? Dar medicii care se formează, cu ce o să se ocupe? Cu bătrânii. Ştiţi că 86 din 100 de copii abandonaţi, fără mamă, fără tată, sau în orfelinate, pleacă în afara ţării şi numai 14 rămân în ţară? De ce noi românii nu tăbărâm pe orfelinate şi pe creşe? Pentru că suntem ortodocşi? Pentru că ne batem continuu în piept: dreapta credinţă? Ce dreaptă credinţă este asta când tu stai acasă şi puţin te interesează? Şi citeşti Psaltirea o dată în zi, de patru ori pe zi faci pravila. Ce ortodox eşti tu, şi laşi copiii să devină americani, să devină baptişti, să devină evanghelişti, să devină mormoni? Tu care te rogi. Tu ce faci? Ortodocşi creştini. Unde sunt copiii dvs. care i-aţi luat din creşe? Să vă văd alături de doi copii, de şase copii, de opt copii; unde sunt? Unde e verificarea Ortodoxiei? Asta este verificarea Ortodoxiei. Vă spuneam acum un an. Am vrut să botezăm 12 copii, doi i-am botezat şi zece naşi au rămas cu pânza albă în mână, în braţe. Au făcut şi ei efort şi au cumpărat lumânare şi hăinuţe şi pânză şi au rămas aşa, în maternitatea Polizu. De ce? Pentru că asistenta şefă a spus:

- Nu. Ăstora n-aveţi voie să le daţi un nume.
- Dar cum la ăştia am avut voie şi la ăştia nu?
- Prima condiţie a înfierii lor, a fost nebotezarea lor.
- Dar cine a pus această condiţie?
- Baptiştii americani.

Deci: „Ortodocşilor, mergeţi voi în rai şi copiii la baptişti! Mergeţi!" Asaltaţi creşele, asaltaţi orfelinatele, asaltaţi leagănele şi luaţi copiii de acolo, înfiaţi-i sau creşteţi-i, faceţi orice, numai salvaţi România! Că România piere. Are 11 milioane de copii avortaţi din 22 de milioane populaţia ţării. Are peste 40 de milioane copii avortaţi, aşa cum v-am spus, copii care au fost avortaţi fără să se vadă, prin anticoncepţionalele care se găsesc la orice colţ, la orice farmacie şi ieftin. Să ştiţi că producerea anticoncepţionalelor este scumpă. Dar precum aţi văzut în anii trecuţi că se făcea compensare la unele alimente, tot aşa se face compensare şi finanţare din afară, pentru că nu putem intra în Europa un popor ortodox care naşte, care perpetuează. Nu se poate aşa! Ni se impune să admitem homosexualitatea, şi aproape am admis-o; Ni se impune să admitem divorţul rapid, şi l-am admis. O familie fără copii şi fără partaj pleacă dimineaţa la opt la tribunal şi la 12 este deja divorţată. Vă aduceţi aminte că înainte dura şase luni, opt luni. Oamenii se mai împăcau, se mai gândeau, nu prea mai aveau bani. Iar acum nici nu există taxă pentru divorţ, e nimica toată. De ce? Ca să ne distrugem. Dar asta cu voia noastră şi nu acuzăm pe nimeni. Şi ce mai trebuie să mai facem ca să intrăm în Europa? Trebuie să acceptăm căsătoria de probă. Şi am început s-o acceptăm. Şi noi dăm de mâncare fetelor noastre care trăiesc curve. Oficial e cu el la braţ. E oficial. Tot satul vede, dar nimeni nu zice nimic. Noi dăm de mâncare şi ajutăm. Nu ne debarasăm. Nu ne unim sus părinţii să vedem: „Măi, ce facem cu copiii noştri? Uite, ăştia se încearcă, se probează!" Căsătorie de probă! Auziţi dvs. ce-am împrumutat noi de la Occident. De ce n-am împrumuta noi de la Occident ordinea? De exemplu: vă dăm anafură şi dvs. vă îngrămădiţi. De ce vă îngrămădiţi? De ce n-am împrumuta noi de la Occident ordinea? Punctualitatea? Domnule doctor, poftiţi crucea în mână, poftiţi icoana, fotografia mamei dvs. sau ce aveţi mai drag. Ce aveţi mai drag? Soţie, copii. Bine. Puneţi mâna pe tot, şi spuneţi-ne ce sunt anticoncepţionalele? Împiedică formarea omului, concepţia, sau ucide după 14 zile de la concepţie? Şi doctorul dacă atunci o să aibă frică, cu mâinile pe cruce, pe Evanghelie, pe ce are el mai scump, o să ne spună adevărul. Nu minciuna care-i vinde marfa. Nu minciuna cu care a făcut contract cu farmacia. Pentru că el dacă spune aşa, farmacia vinde. Am călătorit la o conferinţă împotriva avortului şi am văzut, ceea ce cred că o să apară şi la noi, că noi luăm tot ce-i rău. Am văzut nişte cutii imense şi băgai bani, puţini bani, cât pentru o pâine, şi-ţi veneau şase prezervative pe loc. Cum sunt automatele de cartele pentru telefon. Şi de acolo le luau. Dar zic: „Dar de ce a fost nevoie de aceste automate şi nu le vindeţi la farmacie?" Zice: „Unii copii se jenează, părinte, şi ca să nu se jeneze au astea în gară, la şcoală, în curtea şcolii". Am văzut cu ochii mei. Nu am auzit, am văzut! Ce facem? Ne schimbăm sau nu? Dacă nu ne schimbăm, nu ne mai întâlnim la anul. Nu mai putem. Se va întâmpla ceva. "


Mijloacele contraceptive

Spirala sau steriletul a apărut la începutul secolului XX. Ea este în primul rând un mijloc avortiv timpuriu. Prin producerea intenţionată a unei congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, implantarea embrionului este împiedicată şi acesta moare. Ca şi efecte secundare se pot cita infecţiile, perforaţii ale uterului cu pericolul rănirii intestinului, sângerări, dureri. Începând din 1987, datorită proceselor intentate companiilor producătoare, în SUA s-a renunţat la folosirea spiralelor, acestea fiind fabricate doar pentru export.

Prezervativul - s-a constatat statistic că el nu oferă protecţia care o pretinde, atât în ceea ce priveşte contracepţia cât şi în evitarea propagării SIDA. Spermicide – supozitoare, săruri, alifii, spray-uri, tampoane. Incertitudinea împiedicării fecundării prin acest procedeu nu este nevoie să mai fie scoasă în evidenţă. Au tot un efect avortiv timpuriu. Sterilizarea – se realizează pe cale chirurgicală. Intervenţia nu este lipsită de riscuri şi aceasta mai ales în cazul femeilor, la care este necesară anestezia totală şi deschiderea abdomenului. Urmările pe termen lung ale sterilizării sunt sarcini extrauterine, tulburări ale ciclului menstrual, tulburări psihice. În 1986-1987, ginecologii americani şi-au afirmat deschis consensul de a aplica deosebit de restrictiv sterilizarea. Pilula anti-baby a început să fie comercializată la începutul anilor 60, beneficiind de multă reclamă, care o prezenta ca nevătămătoare. Luată de femei fără prea multă gândire şi prescrisă fără grijă de medici, ea a devenit mina de aur a vânzătorilor de pilule şi medicamente. Nu a trebuit să treacă multă vreme pentru ca să se constate efectele importante asupra întregului organism, pe care le avea pilula, care de fapt intervenea în ciclul de reglare hormonală a corpului feminin, deconectându-l de la ritmul natural. La 10 ani de la introducerea pilulei apăruseră deja 600 de lucrări ştiinţifice despre efectele colaterale ale acesteia. La sfârşitul anilor 60, una dintre cele mai bine vândute cărţi din SUA a fost cea a Barbarei Seamon – „Procesul doctorilor împotriva pilulei", în care se descriu toate efectele secundare mai importante pe baza unor anchete pe lângă ginecologi americani de renume. Între acestea se menţionau: efecte secundare cardiovasculare şi cerebrovasculare (infarct cardiac, îmbolnăviri ale sistemului circulator, hemoragii cerebrale, tromboembolii), favorizarea de infecţii (urmare a libertinajului sexual, care a devenit posibil prin utilizarea pilulelor), riscul de cancer (cancer de sân în special, cancer de piele, cancerul ficatului, cancer al ţesutului mucoasei uterine), tumori benigne, modificări în aparatul digestiv, tulburări oculare, tulburări psihice (înrăutăţire a afectivităţii, dezechilibru, depresii, modificări de personalitate), sterilitate. În concluzie, se poate spune că niciodată până acum nu s-a mai administrat un produs farmaceutic atât de puternic, cu atât de multe efecte necunoscute, unor oameni sănătoşi, fără ca să existe necesitate din punct de vedere medical. Niciodată până acum nu s-a mai permis prezenţa în comerţ a unui produs farmaceutic cu atât de multe şi grave efecte secundare cunoscute ca şi aceste pilule. Niciodată până acum, un produs farmaceutic nu a adus atâţia bani industriei farmaceutice. În SUA, pilula este desemnată ca şi cel mai mare furnizor de bani pentru farmaceutică. Aşa cum constata un cercetător, Joyeux: „Dacă apar una sau două publicaţii ştiinţifice care arată pericolele legate de pilulă, atunci în mod sigur în luna următoare se dau publicităţii luări de poziţie care susţin exact contrariul, pentru a neutraliza urmările prea periculoase pentru industria farmaceutică". Pe de altă parte, deşi era prezentată ca un inhibitor al ovulaţiei, s-a putut constata că pilula este tot un mijloc de avort timpuriu, potrivit studiilor independente întreprinse de medici germani, olandezi, americani, etc. Adeseori, ovulaţia are loc şi atunci copilul moare, fiind lipsit de hrană, deoarece pilulele usucă glandele care ar trebui să i-o asigure. În SUA, la Congresul „Federaţiei Naţionale a Avortului" din 1985, cu ocazia discuţiei asupra planificării familiei, s-a ajuns la următoarea formulă, adoptată de congres: „Nu vă faceţi iluzii! Pilula şi spirala sunt avortive!" Astfel, adevărul a ieşit la iveală, deşi mulţi ani s-a căutat să se ascundă efectul de avort timpuriu al pilulei şi spiralei, ştiindu-se foarte bine că o divulgare promptă a acestui fapt ar fi determinat multe femei să se abţină de la folosirea lor. Mă adresez ţie, femeie creştină! De ce nu vrei să naşti copii? Nu ai cu ce-i hrăni? Oare nu va avea Dumnezeu grijă de ei? Eşti bolnavă? Dacă avortezi, mai rău te vei îmbolnăvi. Eşti săracă? Îti va da Hristos cele de nevoie ca să-i creşti. Eşti ameninţată de bărbat că te lasă? Nu-l asculta la cele rele şi naşte copilul, că poate va ajunge vreun sfânt, prin care să vă mântuiţi toţi din familie.Te temi să nu râdă de tine femeile cele rele că ai doi, trei sau chiar mai mulţi copii? Dar ce vei face când diavolii te vor chinui în iad, pentru omor, împreună cu ele? Te ruşinezi că ai rămas gravidă de fată mare sau fiind fără soţ? Naşte copilul, că, prin ruşinea pe care o pătimeşti, vei scăpa de ruşinea cea mare din ziua judecăţii şi de munca veşnică. Te ruşinezi de oameni că ai rămas gravidă, având peste 35-40 de ani, şi mergi să faci avort? Întoarce-te acasă şi naşte copilul, ca îţi va aduce multă mângâiere şi te va ajuta la bătrâneţe. Vrei să-ţi ucizi copilul la tinereţe, ca să nu ai griji, să te poţi distra mai mult, să placi soţului; pentru că eşti studentă, dar încă nu ai servici, locuinţă şi maşină? Dacă mama ta ar fi gândit la fel, mai erai tu astăzi? Ce este mai scump, raiul sau iadul? Viaţa sau moartea? Averea, maşina, casa sau copilul pe care ţi l-a dat Hristos? Oare nu porunceşte El tuturor părinţilor: Lăsaţi copiii să vină la Mine (adică la viaţă, la biserică) şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor (Matei 19, 14)? Femeilor creştine, nu ucideţi copiii de tinere, că veţi rămâne fără mângâiere în viaţă. Nu avortaţi copiii după primele naşteri, că Dumnezeu vă va răpi unul din cei născuţi mai înainte. Nu-i omorâţi nici mai târziu, ca să nu vă îmbolnăviţi de boli fără leac, nemaiavând timp de pocăinţă. Mamelor, lăsaţi copiii să se nască după legea lui Dumnezeu şi nu-i omorâţi nici prin pază trupească, nici prin medicamente ucigaşe, nici prin avort, nici pe altă cale. Nu vă ucideţi copiii, că ucideţi suflete nevinovate şi vă pierdeţi propriul suflet. Nu vă avortaţi copiii, că nu se vor mântui, ne fiind botezaţi. Nu-i omorâţi cu două morţi - trupeşte şi sufleteşte - căci copiii avortaţi nu mai pot fi niciodată botezaţi şi vă vor osândi în ziua cea mare a judecăţii lui Hristos. Astăzi se avortează în ţară aproape două milioane de copii pe an! Iar ceea ce este mai dureros este faptul că cele mai multe avorturi le fac mamele creştine ortodoxe, în timp ce femeile de altă religie - şi chiar ţiganii - niciodată nu-şi avortează copiii. Dacă nu părăsim acest păcat, ţara va merge tot mai rău; familia se va destrăma, pierzându-şi scopul; casele creştinilor se vor pustii; pagânii şi vrăjmaşii ne vor robi; copiii vor fi din ce în ce mai puţini pe pământ; cancerul va ucide tot mai multe mame; se vor înmulţi divorţurile, războaiele, cutremurele, sectele şi lipsurile vor predomina, căci uciderea, desfrâul şi necredinţa grăbesc sfârşitul lumii.

Prot. Victor Mihalachi

Într-ajutorarea şi bunul exemplu în familie

Pentru ca să devină cale spre sfinţenie, căsnicia trebuie să implice o creştere duhovnicească, despre care am început să notez câte ceva aici. Este o parte esenţială a unei bune căsnicii creştine
Dintre căile de sporire duhovnicească în căsătorie, erau amintite:

* rugăciunea;
* primirea străinilor şi milostenia;
* într-ajutorarea şi bunul exemplu;
* citirea scrierilor de îndrumare duhovnicească şi citirea Vieţilor Sfinţilor.




Într-ajutorarea între soţ şi soţie poate fi şi ea de mare ajutor în creşterea duhovnicească a amândurora.
Chiar dacă soţii se pot ajuta unul pe altul întru mântuire prin cuvinte de încurajare reciprocă, încă o mai mare înrâurire o are pilda vieţii lor:

"Nu doar trăind cu el ca soţie va fi în stare să-şi mântuiască soţul, ci vădind o viaţă după Evanghelie... Înfăţişarea unei înalte filozofii şi a îndelungii-răbdări, sfidarea necazurilor căsătoriei şi hotărârea de a împlini această îndatorire de la început până la sfârşit - aceasta înseamnă a face să se mântuiască sufletul soţului" (Sf Ioan Gură de aur, Despre feciorie)

Tot Sf. Ioan Gură de Aur spune:

"Căci nimic nu este mai puternic decât o femeie evlavioasă şi simţitoare, spre a-şi aduce soţul la rânduiala cuvenită şi a-i modela sufletul aşa cum ea voieşte. Căci el nu va asculta de prieteni, de învăţători sau de mai-mari, la fel ca de sfaturile şi îndrumările soţiei sale, căci sfatul ei aduce şi o oarecare plăcere, fiindcă cea care i-l dă este mult-îndrăgită. Vă pot spune mulţi bărbaţi aprigi şi neascultători care au fost înmuiaţi în acest chip" (Cuv 61 la Sf. Ioan)

Viata Familiei Crestine

"Care sunt urmările unei căsătorii înţelepte şi sfinte? Pacea, unirea, bucuria stabilă, faptele roditoare, o viaţă cu totul fericită şi adâncită în împlinirea datoriei." (Sf. Ioan Gură de Aur)

Datoria mamei este să se împărtăşească împreună cu copilul!

Care este datoria duhovnicească a mamei înainte de împărtăşirea copilului? De câte ori trebuie împărtăşit copilul până la 7 ani?
Datoria mamei e să se împărtăşească împreună cu copilul! Eu sunt contrariat când vin la împărtăşit mamele cu copii în braţe şi împărtăşesc doar copiii, când are mai multă nevoie de Împărtăşanie mama decât copilul! Dar mamei îi e frică să se apropie… Deci să se împărtăşească împreună şi atunci poate să se împărtăşească cât de mult, de câte ori are nevoie. Noi la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemaţi să ne împărtăşim. Sf. Vasile cel Mare răspunde într-o scrisoare la întrebarea cât de des sau cât de rar să se împărtăşească creştinul: „Noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica.” Adică de câte ori se făcea Sf. Liturghie, şi spune: „iar când sunt sărbători şi mai des.” Aceasta este rânduiala Sfintei Împărtăşanii, pe care oamenii de azi au pierdut-o. Şi au pierdut-o pentru că nu mai sunt curaţi, să se poată împărtăşi. Deci fii curat, pune capăt necurăţiei; vrei să mergi cu ea până la moarte şi să mori tot necurat? Pune capăt necurăţiei, fii curat şi împărtăşeşte-te! Sigur că nu te împărtăşeşti cu vrednicie, nu poţi spune că meriţi Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşania este un dar, pentru noi, cei păcătoşi. Dar cât ne stă în putere să ne curăţim viaţa, simţirile şi fiind „ca pruncii”, cum ne vrea Mântuitorul, ne vom putea împărtăşi împreună cu pruncii.
Ce folos că împărtăşeşti copilul până la 7 ani şi după aceea o ia copilul razna, înjură Sfintele Taine şi înjură Biserica, de exemplu? E bine că mamele şi taţii duc copiii la împărtăşit, dar mi se pare că cei care ei înşişi nu se împărtăşesc iau asta ca pe ceva magic. Să îi dea copilului ceva aşa, care lucrează magic în viaţa lui. Şi asta este foarte greşit! Noi împărtăşindu-ne nu facem o practică magică, ci îl primim pe Hristos în viaţa noastră şi e Hristos cu crucea Lui! Ne hrănim cu darul Crucii şi al Învierii Lui şi ne facem noi înşine purtători de cruce. Aşa trebuie să vină mama cu copilul la împărtăşit, şi atunci sigur că este minunat că vin mama şi tata şi copilul şi copiii, toţi împreună, şi se împărtăşesc!

Pr. prof. Vasile Mihoc, în conferinţa „Copiii, dar al lui Dumnezeu”

Învaţă să-ţi asculţi copilul. Limbajele copilăriei

Copiii au mai multe limbaje şi e bine să ţineţi cont de limbajul în care copilul vă vorbeşte. Există limbajul cuvântului, prin care vorbeşte el de obicei. Dar în afară de acest limbaj mai este un limbaj simbolic. Bolile, de exemplu. Sunt copii care se îmbolnăvesc frecvent. Era un copil care făcea otită permanent. Abia se vindeca şi iar se îmbolnăvea. În familia lui părinţii se certau foarte des. Şi fiindcă el nu mai dorea să audă certurile din familie, se îmbolnăvea de urechi. Acesta este un limbaj. În acest caz ,degeaba părinţii îl duc la doctor să se vindece, el se va îmbolnăvi mereu. Pentru că el de fapt vrea să le spună ceva: că pe el îl doare felul în care se poartă părinţii lui.

În afară de limbajul acesta simbolic mai este şi un limbaj imaginar. Vine copilul şi vă spune: „Mami, sub pat la mine e un crocodil!”. Şi mama de obicei crede că el vorbeşte un limbaj normal. Şi spune: „Mamă, hai să vezi, sub pat nu e nimic!”. Se duce, îi ridică cuvertura, şi sub pat nu e nimic. Dar copilul nu se va simţi ascultat, fiindcă el de fapt vrea să spună ceva. Şi atunci mama merge pe fir, intră în imaginar, şi îl întreabă: „Şi dacă ar fi un crocodil sub pat, ce s-ar putea întâmpla?” „Păi ar putea să mă muşte de picior.” „Şi dacă te muşcă de picior, ce s-ar putea întâmpla?” „Ajung la spital.” „Şi dacă ajungi la spital ce se întâmplă?” „Păi am să mor!” De fapt copilul se temea de moarte, fiindcă abia îi murise bunicul. Şi el nu ştia să spună asta altfel, de aceea a inventat crocodilul.

Maica Sofronia Rădulescu

Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil

Candela in viata crestinului

A aprinde candela fãrã sã ne zgârcim la ulei este o jertfã adusa Domnului nostru lisus. E bine a aprinde candela cat mai des. Orice candela are un Inger pâzitor al sãu care stã in casa ta atâta timp cat arde candela (casã pe care a pãzeste cat esti tu plecat), iar in viata de dincolo te va intãrnpina si câte zile a ars candela in casã, tot atâtea zile sufletul tâu se va plimba prin rai, chiar dacã nu ai reusit sâ te mântuiesti deplin. Rasplata ta pentru jértfa de a aprinde candela este o floare din planta din care s-a fâcut uleiul, pe care ingerul o va sadi in grãdina ta din rai, Inca de pe vremea cat tu esti in viatä, aici pe Pamânt.
De asemenea, cat timp esti tu plecat de acasã iar candela s-a stins. ingerui candelei stã si vegheazâ ca sã nu ti se intâmple nimic pânã vii acasâ. iar tu ai obligatia ca sã te speli pe maini si primul lucru pe care sâ-l faci este sâ aprinzi candela. Dacã te iei cu alte treburi, ingerul pleaca mâhnit, revenind abia când aprinzi din nou candela.
Dacã t-i s-a orânduit sfãrsitul tu fiind plecat de acasã si candela as Iäsa-o aprinsâ, lumina si ingerul ei te vor Insoti pe drumul de dincolo. socotindu-se cã ai munit cu lummnã.
Când aprinzi candela sau completezi ulelul sa iti pul o dorintã, rugându-te si fâcând 3 metanii. In candela se pune putinã agheazmã mica si apoi pui uleiul, zicànd: Cum iasa uleiul deasupra apei sa ies ei eu deasupra necazulul meu”.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim Preacurata Fecioara

va veni ZIUA CEA I N F R I C O S A T A MAICUTA LUMINII, iar eu ticalosul voi primi dupa faptele mele si in intunericul cel mai de dinafara voi fi aruncat.. insa de-ajuns imi este mie sa fi auzit numele Tau curat MARIE MAICA lui DUMNEZEU, caci voi striga numele tau si bezna se va risipi, o MAICA PREACURATA, arata-le smerenia Ta celor ce te hulesc ca nu pricep curata nici ingerii nici oamenii taina ce prin Tine s-a savarsit.. nu pricep ca tu esti I N I M A lui D U M N E Z E U ! ! ! MARIRE TIE !!!!
innocentul 5 months ago 11

Pe Tine Te Fericim Prea Curata

Fericirile

Sf Cuv Grigorie Decapolitul

Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) [1]

Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.
Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.
Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.
Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.
De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.
Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.
Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.
Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români.
[1] †Damaschin Coravu Severineanul, Sfântul Grigorie Decapolitul „de la Bistriţa”-Vâlcea, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p. 248