Iisus, cu Tine sunt fericit

O cantare foarte frumoasa cantata de catre un grup din Oastea Domnului
Slavit sa fie Domnul!

Golgota, pe culmea ta odată

• 
  

De ce se spune că bărbatul este cap femeii?

Dacă bărbatul este capul, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

- De ce se spune că bărbatul este cap femeii?

- Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creaţia lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeşte.

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul. Sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este capul, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor – şi creează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet, naşterea de prunci nu este scopul căsniciei, este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire. 

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 104-105)

Evitarea certurilor

Dacă la prima neînţelegere ce apare, soţii s-ar înarma cu răbdare, s-ar smeri în su­fletul lor şi şi-ar da mâna împăcării, nefericirea ar fi prevenită.

Dacă la prima neînţelegere ce apare, soţii s-ar înarma cu răbdare, s-ar smeri în su­fletul lor şi şi-ar da mâna împăcării, nefericirea ar fi prevenită şi ei ar trăi împreună tot veacul lor pământesc fără să treacă prin nenorocirea certu­rilor. Din păcate însă, oamenii au puţină smere­nie şi supunere faţă de voia lui Dumnezeu. De aceea, nici unul dintre soţii certaţi nu vrea să ce­deze, şi în acest fel dezbinarea prinde rădăcini, scânteia vrajbei se preface într-o flacără nestăpâ­nită, care mistuie toată bunăstarea omului. (Pre­otul Alexandru Rojdestvenskii)

oameni